| Termen | Gutturnio |
| Domeniu și subdomeniu | Alimentar – Vin |
| Clasă gramaticală | S. m., sing. |
| Definiție | Gutturnio este un vin a cărui producție este permisă în regiunea Piacenza, Italia. În 1967, se număra printre primele zece vinuri italiene și a fost, totodată, primul vin din regiunea Piacenza care a primit indicatorul Denumire de Origine Controlată (DOP). Gutturnio îmbină două soiuri de struguri: Barbera (în proporție de 55% până la 70%) și Croatina (în proporție de 30% până la 45%), numit local Bonarda. Denumirea de Origine Protejată Gutturnio DOP include doar vinuri roșii. (1) |
| Caracteristici | Gutturnio DOC este un vin de culoare roșie aprinsă, a cărui intensitate variază în funcție de durata procesului de învechire; are o aromă proaspătă, plăcută și caracteristică de mure și violete, și un gust fin, armonios și corpolent. Denumirea de origine controlată include următoarele sortimente: Gutturnio Frizzante, Gutturnio Classico sau Classico Superiore, Gutturnio Riserva sau Classico Riserva. (2) Strugurii utilizați în procesul de vinificație trebuie să asigure o tărie alcoolică naturală minimă de 12% pentru vinurile cu Denumirea de Origine Protejată Gutturnio Rosso DOP, respectiv de 12,5% pentru sortimentele Gutturnio Superiore și Classico Superiore, și 13% pentru sortimentul Classico Riserva. Sortimentul Gutturnio Superiore trebuie pus pe piață după data de 1 aprilie a anului următor recoltării strugurilor. Sortimentul Riserva necesită o perioadă de învechire de cel puțin 24 de luni, dintre care șase luni în recipiente din lemn, începând cu data de 1 septembrie a anului în care au fost recoltați strugurii. (3) Gutturnio are origini nobile și arhaice. Se pare că Lucius Calpurnius Piso, politician proeminent din secolul I î.Hr., a fost cel care a codificat producția, pe vremea Imperiului Roman. Chestor la început, apoi constructor și, în cele din urmă, consul, el nu era nimeni altul decât socrul lui Iulius Caesar. În 1967, Gutturnio a devenit una dintre primele Denumiri de Origine Controlată italiene, iar în același an producția sa a fost reglementată, fiind prevăzute diferite tipuri sau sortimente de vin: Gutturnio Classico, Gutturnio Classico Riserva, Gutturnio Classico Superiore, Gutturnio Frizzante, Gutturnio Riserva și Gutturnio Superiore, toate fiind produse folosind două soiuri de struguri reprezentative pentru regiunea Piacenza: Barbera și Croatina. Având în vedere diferitele sortimente, este destul de dificil să se indice un amestec specific de struguri caracteristic produsului Gutturnio: sortimentele de vin liniștit (Gutturnio Classico, Gutturnio Classico Riserva, Gutturnio Classico Superiore, Gutturnio Riserva și Gutturnio Superiore) se potrivesc perfect cu carnea fiartă ori prăjită, înăbușită sau la grătar, pe când sortimentul de vin spumant (Gutturnio Frizzante) este asociat în mod ideal cu brânzeturi, preparate din carne și preparate specifice regiunii Piacenza, printre care se numără salamul, pancetta DOP, dar și anolini, tortelli și pisarei e fasö. (4) Documentul de politică publică cu privire la vinurile care poartă Denumirea de Origine Controlată Gutturnio definește zonele în care pot fi cultivați strugurii utilizați pentru producția de Gutturnio: teritoriul comunei Ziano Piacentino și teritoriul colinar al comunelor Agazzano, Alseno, Borgonovo Val Tidone, Carpaneto, Castell’Arquato, Castel San Giovanni, Gazzola, Gropparello, Lugagnano, Nibbiano, Pianello Val Tidone, Piozzano, Ponte dell’Olio, Rivergaro, San Giorgio Piacentino, Vigolzone, Vernasca. (5) |
| Context | Emilia-Romagna este una dintre cele mai înstărite și dezvoltate regiuni din Europa. Aceasta se află în Nordul Italiei și are capitala la Bologna. În ciuda dezvoltării industriale, regiunea se află printre primele când vine vorba de contribuție în agricultură, iar la o scurtă trecere în revistă, cei mai importanți producători de vin din regiune sunt cei de Sangiovese în Romagna, cei de Lambrusco din Emilia sau Modena și cei de Cagnina di Romagna, Gutturnio și Trebbiano din Piacenza. (6) |
| Transcriere fonetică | [gu’tturnjo] |
| Sinonime / Variante | – |
| Etimologie | Originea termenului Gutturnio are legătură cu vechii romani. Termenul provine din lat. Gutturnium, cuvânt folosit pentru a descrie o cană de vin argintie decorată cu figuri romboidale dispuse în relief, sculptate atent. (7) Termenul Gutturnio revine abia în 1938, la propunerea lui Mario Prati, inspirat de descoperirea în 1878 a unei cupe mari de argint, „gutturnium”, în regiunea Piacenza, pe malul drept al fluviului Pad. În 1939, cuvântul Gutturnio apare pentru prima dată pe eticheta unei sticle de vin. (8) |
| Imaginea produsului | |
| Termeni echivalenți | ENG Gutturnio Wine ESP Gutturnio FRA Gutturnio ITA Gutturnio |
| Observații privind termenii echivalenți | Limba română păstrează termenul din limba italiană. |
| Intituție | Universitatea din Craiova, Centrul de cercetare StudiTrans |
| Data completării fișei | 08/01/2024 |
| Data ultimei revizuiri/ modificări | 01/02/2024 |
| Autor Revizor | Anca-Gabriela Nicolae Daniela Dincă |
| Surse | 1) https://it.wikipedia.org/wiki/Gutturnio 2) https://www.qualigeo.eu/prodotto-qualigeo/gutturnio-dop/ 3) https://www.qualigeo.eu/prodotto-qualigeo/gutturnio-dop/ 4) https://www.cantinavaltidone.it/vini/gutturnio/ 5) https://www.poderecasale.com/gutturnio/ 6) https://vinimondo.ro/vin-emilia-romagna 7) https://www.poderecasale.com/gutturnio/ 8) https://www.cantinavaltidone.it/vini/gutturnio 9) https://www.google.com/url?sa=i&url=http%3A%2F%2Fwww.on-wine.it%2Fproduct%2F9792965%2Fil-poggiarello-gutturnio-frizzante-doc&psig=AOvVaw1z_HqSqj_49VyhInkjSQTk&ust=1633355769517000&source=images&cd=vfe&ved=0CAsQjRxqFwoTCODFtMeyrvMCFQAAAAAdAAAAABAD |
